Magistrații Judecătoriei Sectorului 4 au admis cererea lui Victor Becali de liberare condiționată, acesta fiind încarcerat în Penitenciarul Jilava, în dosarul Transferurilor. Decizia instanței poate fi atacată de către procurori.
„Admite propunerea de liberare condiţionată privind pe petentul-condamnat BECALI VICTOR. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului BECALI VICTOR, în prezent încarcerat în Penitenciarul București Jilava în temeiul mandatului de executare nr. 339/2018 emis de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a Penală, în baza Sentinţei penale nr. 225/2016. (…) Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare”, se arată în minuta instanței Judecătoriei Sectorului 4.
În dosarul mitei pentru dosarul Transferurilor, în care mai mulţi oameni din fotbal, printre care şi fraţii Ioan şi Victor Becali, au fost acuzaţi că au dat bani judecătoarei Geanina Terceanu pentru soluţia de achitare dispusă în primă instanţă în cauza privind transferurile din fotbal, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie l-au condamnat pe Ioan Becali la trei ani de închisoare, iar în cazul fratelui său, Victor Becali, au decis să fie condamnat la 5 ani şi 8 luni de închisoare. Astfel, cei doi au revenit în puşcărie, Ioan Becali fiind încarcerat în Penitenciarul Slobozia, iar Victor Becali la Penitenciarul Rahova.
În aceeaşi cauză, Cristian Borcea a fost achitat, iar în luna iulie a fost și el liberat. Judecătoarea Geanina Terceanu, actualmente Teodorovici, a fost condamnată la 7 ani de închisoare pentru luare de mită.